Nu am fost niciodată genul de femeie care să guste o mâncare și să spună ce ingredinte are și cum se face. Am învățat să gătesc de nevoie, când am ajuns la facultate. Mai aveam eu tentative și în liceu, dar minore. De aproape 1 an gătesc simplu și sănătos zilnic, cu mici excepții în weekend. Tot de nevoie, însă a ajuns să fie o rutină plăcută, mai ales că nu mai trebuie să stau în fiecare dimineață să mă gândesc ce vreau să mănânc azi și să caut meniuri pe site-uri, să aștept mâncarea, să fiu anunțată că o să mai întârzie încă 30 de minute din cauza traficului etc. Știu dinainte ce urmează să gătesc, îmi fac meniul pe toată săptămâna și cam așa îmi organizez și cumpărăturile. Sincer, nu cred că aș fi slăbit atât de mult dacă nu practicam acest gătit.
Am aceste avantaje: rețetele simple, un multicooker, un cuptor, o tigaie, un blender, un bărbat care nu e pretențios la mâncare și lipsa obsesiei legată de aspect. Sincer, pentru mine contează să arate bine, comestibil, dacă are frunza aia de pătrunjel sau de varză lângă, dacă sosul pică de la x centrimetri peste salată, ei bine, nu mă pasionează, rareori sunt curioasă de asta. O fi bine, o fi rău? Nu știu, dar sigur e practic și m-a adus unde sunt azi.
Cum spuneam, gătesc cam două-trei feluri de mâncare într-o zi și asta îmi ia între 30 de minute și 1 oră și jumătate (recunosc, mă mai caută talentul uneori). Mult, puțin, nu știu, dar atât îmi ia mie, apelând la cele de mai sus. Un fel de mâncare în multicooker, garnitura în tigaie, alt fel de mâncare în cuptor și e bine așa.
Când nu am chef să gătesc prea mult, mă salvează un wrap sau o lipie cu de toate. Eu îi zic shawarma de casă. Pun în ea legume, brânză și semințe, o pun în sandwich maker 2-3 minute și uite prânzul. De menționat că prânzul nu e alcătuit din 2-3 feluri de mâncare, ci doar dintr-un fel. Nu ai nevoie de mai mult dacă ai și două gustări între mese, adică 3 mese principale și două gustări.
Nu aveți timp, nu aveți suficiente pauze, nu vă lasă șeful? Cu tot respectul, sunt scuze. Orice ar fi la mijloc, nu merită să vă compromiteți sănătatea. Asta s-a dus și dusă rămâne. Lozinca “Mie nu mi se poate întâmpla”, e cât se poate de înșelătoare. Oricui i se poate întâmpla, nu suntem cu mai multe stele în frunte și mai speciali decât cei care stau pe patul de spital. Disciplina face mult în procesul acesta, e adevărat, dar merită fiecare efort.
În corpul pe care îl aveți o să trăiți până la ultima suflare și e important să vă simțiți bine în el (pentru mine este), e de fapt singura casă adevărată pe care o avem. Restul, sunt din beton și ne fac datorii la bancă.
Revenind la mâncare, niciodată nu îmi lipsește din casă o conservă cu linte deja fiartă și ceva semipreparate congelate (un orez, mazăre, spanac etc), lipie și câteva legume. La nevoie și oboseală fac minuni. Dacă le am pe astea imediat pot să încropesc ceva. Așa am descoperit și multe rețete, invenții cu ce am în frigider.
Nu e ușor, dar nu e nici prea greu. E un altfel de stil de viață, e pentru cei care chiar își doresc o schimbare. Nu merge azi da și mâine ba. Pur și simplu nu merge.
E o schimbare majoră și cum spune un prieten, dacă nu doare, nu e schimbare. În mod clar presupune un efort, o ieșire din zona de confort, voință, disciplină, dar mai ales depășirea temerilor.
Câteva din temerile mele dinainte de a începe acest stil de viață:
- O să încep și o să mă las, nu o să mă țină cum n-au ținut nici celelalte.
- O să slăbesc și apoi mă îngraș la loc.
- Parcă nu mă simt confortabil dacă nu am kilogramele alea pe mine. Nu o să fie super ciudat fără ele?
- Parcă îmi pierd identitatea cu tot cu ele. Adică cine mai sunt eu dacă nu sunt așa cum mă știu dintotdeauna, adică plinuță?
- Dacă slăbesc și pic în partea cealaltă și apoi devin anorexică? etc
Astea sunt temerile alea mai simple, am avut altele mai complexe. 🙂
Ce facem în concediu? O salată, un piept de pui, un pește, o lipie, un iaurt, fructe și legume, astea chiar se pot găsi absolut oriunde în lumea asta. E vorba doar de alegeri.
Scăpăm în mâncăruri grele, că deh, am muncit tot anul și în alea 2 săptămâni merităm. Din păcate, acest merit e de fapt o scuză pentru a ne îngreuna corpul, e o lipsă de respect pentru el, ca să spun frumos.
Eu m-am ținut de stilul meu de viață și în concediu. O fi prea mult? Nu știu, pentru mine nu e. Când te saturi de tine și de imaginea ta, când atârni prea greu, te apucă un soi de disperare și ai face orice. Din fericire, pentru mine orice nu a însemnat pastile, prafuri sau alte cele. Am vrut să fiu constantă. Răbdarea nu e punctul meu forte, dar de data asta nu m-am grăbit, am preferat chiar să dureze mai mult, să am multe perioade de stagnare, dar să scap de efectul yoyo. Până acum am reușit.
Treaba asta cu gătitul nu e mare filosofie, poate părea complex, dar e de fapt contrariul, e vorba despre a gândi simplu și despre a alege simplu. Cred că în zilele noastre se poate numi pregătit, adică avem atâtea avantaje încât e păcat să nu profităm de ele. Nu mai e ca pe vremea bunicilor, nu începem de la plantarea legumei, măcinatul făinei sau de la sacrificarea unui pui. Există tigăi care mai de care, mâncăruri simplu de făcut, cuptoare, blendere, tutoriale pe net, site-uri etc etc etc. Acest pregătit mi-a salvat mult timp pierdut la cumpărături pentru că acum știu exact ce să iau, nu mai bântui magazinele, m-a scutit de luatul unei decizii în fața unui meniu și m-a ajutat să slăbesc 32 de kilograme pe mine și 24 de kilograme pe Cristi. 🙂
Spor la schimbare și apelați cu încredere.
Ancuța
P.S.: Dacă v-a plăcut articolul, nu uitați să vă abonați cu adresa de email la blogul meu.