Începe aici
În continuare cea mai dificil de completat rubrică din jurnalul alimentar și emoțional este cea legată de modul în care m-am simțit atunci când am mâncat. Acesta este feedback-ul pe care îl primesc cel mai des de la voi, iar eu mă bucur tare mult pentru că acest jurnal a stârnit în interiorul vostru întrebări legate de felul în care vă simțiți.
Citind despre mâncatul emoțional și revizuind și articolele scrise de mine mi-am dat seama că se vorbește foarte mult despre cum să prevenim mâncatul emoțional, despre cum să stăm cu noi înainte de a înfuleca acel aliment, înainte de a goli castronul cu chipsuri, pufuleți, popcorn sau orice altceva.
Am pierdut, îmi dau eu seama, ce se întâmplă după sau mai bine zis ce se poate face după.
Conștientizez acum că îndreptând focusul doar pe primul act, pe prevenție, ceea ce facem nu este decât să contribuim la sporirea sentimentelor de vină și rușine de după, care ar putea suna cam așa: Am știut că nu ar fi trebuit, am știut de ce o fac și tot am făcut-o.
Realitatea este că în foarte multe cazuri se va întâmpla asta și un alt adevăr este că la oboseală, stres, atunci când creierul e în panică se va mai întâmpla să cădem în automatisme și să ajungem acolo, la liniștirea prin mâncare. Și nu, nu e un capăt de țară, e un mecanism de apărare care odată demascat vom ști cum să îl gestionăm și mai ales vom ști că atunci când apare ceva nu funcționează așa cum avem nevoie. Practic, va ajunge ca un clopoțel care ne informează că e nevoie să ne uităm puțin în interiorul nostru.
Faptul că s-a întâmplat nu înseamnă că trebuie să ne pedepsim mai departe. De fapt, tu știi că acesta e cercul în care te prinzi: cauți alinare în mâncare - apare rușinea sau vinovăția cu disconfortul aferent - cauți alinare în mâncare - apare rușinea sau vinovăția cu disconfortul aferent etc.
A te opri și a lua acești pași rând pe rând înseamnă a opri acest cerc, înseamnă a lucra la a deveni mai conștient / ă de procesul tău. Este vorba de exercițiu. Pe măsură ce îl vei face în loc să te învinovățești, vei observa schimbări. Chiar dacă situațiile vor fi diferite, baza rămâne.
Vor apărea și rezultatele mult așteptate. Orice muncă susținută cu răbdare și grijă de emoționalul nostru va da roade la un moment dat.
Te invit să explorezi procesul tău într-un mediu securizant, pe parcursul a 5 săptămâni, în cadrul programului "Emoții și kilograme în plus". În fiecare săptămână vom aborda o altă temă din acest subiect complex. Te las să descoperi informațiile aici:
Te aștept cu drag pentru o experiență de schimbare într-un mod autentic!
Ancuța, psihoterapeut și fondator al programului „Emoții și kilograme în plus”
Există o asociere între mine și proiectul "Emoții și kilograme în plus". Evident, veți gândi mulți dintre voi, că doar eu l-am dezvoltat. Da, însă mai e și o altă parte a acestei asocieri, anume cea care pune presiune pe cei din jurul meu.
Fără să intenționez asta, uneori mă trezesc în postura unui polițist alimentar în fața cărora prietenii, colegii sau clienții fac glume prin care se scuză pentru faptul că mănâncă un anumit tip de mâncare. În felul acesta se așteaptă ca eu, ca un părinte care dojenește să spun ceva, să îi cert. Uneori chiar primesc direct această invitație însoțită de mesajul "poate așa mă mobilizez și eu".
(mai mult…)Iată o întrebare pe care adesea o primesc și la care și eu am reflectat mult timp de-a lungul anilor: Există o diferență între mâncatul emoțional și mâncatul pentru răsfăț?
Dacă vă așteptați la un răspuns de tipul da sau nu, din păcate, veți fi dezamăgiți, pentru că așa cum probabil v-ați gândit, lucrurile sunt mult mai complexe decât atât.
Să începem, așadar, cu începutul. Atunci când vorbim despre festin, petrecere, sărbătoare, aproape fără excepție ne gândim la mâncare.
(mai mult…)În cadrul grupurilor de susținere am primit întrebarea: Cum facem să ne iubim pe noi?, o întrebare foarte bună și generoasă în abordare.
Încep prin a spune că e un proces complex și că sub nicio formă nu arată ca fiind noi în fața oglinzii și spunându-ne cât suntem de minunați și fără să credem asta. 🙂 Nu, creierul nostru nu poate fi păcălit, așa cum mai spun unii oameni. ?
Am decis să scriu acest articol după ce, zilele trecute, încercând să mă mai conectez la ce se mai scrie pe acest subiect, am obosit citind articole despre cum putem controla mâncatul emoțional.
Pe măsură ce le citeam, îmi dădeam seama cum pe alocuri îmi produce un disconfort parcurgerea lor, nu doar pentru că știu că nu funcționează acele tehnici, ci mai ales pentru că știu ce se întâmplă după ce oamenii citesc aceste articole și nu reușesc să rezolve prea multe pe termen mediu și lung. Se simt vinovați, pentru că iată, au încercat și una și alta, dar tot nu a funcționat. Deci sigur ei sunt de vină, deci sigur ei fac ceva greșit, nu au destulă voință sau le scapă ceva anume.
Se vorbește foarte mult despre cât este de important să fim conectați la propriul corp. Și eu spun asta deseori.
Și oamenii mă întreabă, pe bună dreptate, cum să se conecteze la corpul lor.
Știai că mijlocul zilei și seara sunt momentele în care șansele de a mânca emoțional sunt cele mai mari?
Probabil dacă stai acum puțin și te gândești îți vei da seama că e posibil să ți se potrivească și ție.
Ce bine arăți! Ce mult ai slăbit!
Mă gândeam de multe ori că în perioada în care am slăbit, probabil că nu erau complimente mai frumoase pe care le-aș fi putut auzi.
Am povestit mult despre emoții, despre identificarea lor. Mult și în același timp puțin, pentru că este un subiect despre care am putea să tot povestim și ar fi multe de spus și de despachetat.
Încercăm să ne dăm seama care este emoția care ne-a condus spre caserola de înghețată și ne frustrează că de multe ori nu ne dăm seama. Parcă nu putem să o numim, parcă al nostru corp este blocat și nu ne poate transmite mesajul despre partea emoțională.
