Începe aiciN-am mai scris de ceva timp despre stil de viață, slăbit, menținut și trăit frumos într-un corp sănătos.
A venit toamna și cum se instalează frigul, cum apare și pofta de mâncare. Anul trecut pe vremea aceasta eram în plin plan alimentar pentru slăbit, era perioada în care pierdeam cel mai mult și îmi amintesc cum mă apucase panica pentru că după două luni de schimbări alimentare în care slăbisem fără să mă înfometez, începeam să-mi simt stomacul cum îmi cerea mâncare în continuu, parcă.
În urma interviului pentru divahair.ro am primit foarte multe întrebări de la voi legate de alimentație, rețete, dar mai ales despre medicul nutriționist la care am fost.
Am scris anterior în articolele mele că nu contează prea mult care e rețeta, ci contează cine ține rețeta. Adică indiferent de nutriționist, de rețete, de sportul ales, depinde doar de voi. Nu există o rețetă care să fie universal valabilă pentru noi toți, din păcate sau din fericire. Luați modele și adaptați-le pe voi, e greu să existe aceeași cale pentru noi toți. Nici dacă folosim aceleași ingrediente nu ne ies mâncărurile la fel, darămite când vorbim de schimbarea stilului de viață.
De ceva timp scriu pe blog despre experiența mea cu slăbitul și simt că încă mai pot să împărtășesc din ce am învățat. Sper să ajungă la cât mai mulți oameni și să îi motiveze. Asta mi-a lipsit mie cel mai mult, oameni în jurul meu care să fi trecut prin experiența asta și care să îmi spună că se poate. Tutoriale, mesaje inspiraționale, cărți am tot citit, dar simțeam nevoia de a avea pe cineva alături care să mă monitorizeze, să-mi verifice săptămânal planul de alimentație, să fie acolo. Nu am găsit acea persoană, din păcate, sau nu pe cineva care să bifeze tot ce e scris mai sus. Primeam puțin de la antrenorii de la sală, puțin de la medicul nutriționist și restul am zis că e musai să vină de la mine. Cel mai la îndemână în acest proces mi-a fost jurnalul alimentar.
Nu am fost niciodată genul de femeie care să guste o mâncare și să spună ce ingredinte are și cum se face. Am învățat să gătesc de nevoie, când am ajuns la facultate. Mai aveam eu tentative și în liceu, dar minore. De aproape 1 an gătesc simplu și sănătos zilnic, cu mici excepții în weekend. Tot de nevoie, însă a ajuns să fie o rutină plăcută, mai ales că nu mai trebuie să stau în fiecare dimineață să mă gândesc ce vreau să mănânc azi și să caut meniuri pe site-uri, să aștept mâncarea, să fiu anunțată că o să mai întârzie încă 30 de minute din cauza traficului etc. Știu dinainte ce urmează să gătesc, îmi fac meniul pe toată săptămâna și cam așa îmi organizez și cumpărăturile. Sincer, nu cred că aș fi slăbit atât de mult dacă nu practicam acest gătit.
Am ajuns la minus 32 de kilograme.
Nu-mi amintesc să fi avut din adolescență și până acum această greutate. E atât de nou pentru mine încât nici măcar nu pot să conștientizez, adică mai merg încă la mărimi mari când îmi cumpăr ceva și îmi este greu să îmi amintesc ce greutate am, deși mă cântăresc săptămânal.
Mintea mea inverseaza. Am 56 de kilograme, dar când vreau să spun cuiva câte am, îmi vine să spun că am 65.
Încă sunt în perioada de acomodare și acceptare a noului meu corp.
Cu toate astea simt că am renăscut, pot să fac lucruri pe care înainte le făceam cu greu și dincolo de glumă, chiar mi-am descoperit câteva oase noi. Adică ele nu sunt noi, dar nu ne-am cunoscut până acum.
Curajul vine din frică și o să vă povestesc cum mi se aplică mie acest lucru.
Am fost mereu interesată de diete, de cure și tabere de detoxifiere, de cărți despre diete, de modalități eficiente și miraculoase de a slăbi, dacă s-ar putea peste noapte, fără efort și cu mâncare multă și nesănătoasă în farfurie, la orice oră din zi și din noapte.
Și la final, să mai fiu și tonifiată, toată numai fibră. Ei bine, asta da poveste de peștișor auriu.
Din păcate, până acum nu am găsit metoda miraculoasă. De o găseam, deja era mare tam-tam pe subiect și sigur mă și îmbogățeam în scurt timp.
Realitatea este că nu merge cu miracole, pur și simplu nu merge...și nici cu diete.
Am încercat de-a lungul timpului destule, multe, foarte multe.
Tema emoțiilor se regăsește destul de mult în articolele mele și asta pentru că suntem ființe emoționale și cred că accesându-ne emoțiile ne este mult mai ușor să ne dăm seama ce se întâmplă cu noi și să creștem, să ne îndreptăm spre o versiune mai bună a noastră.
Emoțiile sunt cele care ne fac să ne entuziasmăm, să ne dezamăgim, să fim veseli sau să fim triști și lista poate continua.
S-au scris multe despre ele, există multe clasificări pe Internet, în cărți, în universități.
Dar ce sunt ele de fapt? Cum ne influențează și cum ne ghidează în viață?
Ele sunt trăirile noastre, influențate de stimulii din exterior și ne ghidează majoritatea deciziilor pe care le luăm în viață. Deciziile noastre sunt de fapt emoționale, în tot ce facem, lucru, acasă, în trafic, la școală, în cuplu etc.
Există patru tipuri de emoții de bază: tristețea, bucuria, teama și furia.
În ultima perioadă am tot auzit vorbindu-se despre emoții pozitive și emoții negative. Nu cred ca există așa ceva, cred ca există doar emoții plăcute si neplăcute. E o diferență care etimologic poate nu pare foarte mare, dar care face diferența în modul în care percepem un mesaj. Să îți fie teamă nu e plăcut, dar tot teama ne ajută să ne asigurăm când trecem strada, când folosim un cuțit sau un obiect care ne poate răni.
Astăzi cântarul mi-a arătat mai puțin cu 32 de kilograme. Am reușit după 1 an și 2 luni să ajung la greutatea mea normală.
Le-am pus ușor, mult prea ușor.
Sedentarismul, mai mult mașina și mai puțin bicicleta, mai multă indulgență față de ceea ce mâncam, multe scuze, multe emoții rămase și neexprimate și așa mai departe.
