Începe aici

Ce se întâmplă după ce ajungi la fundul castronului

Citind despre mâncatul emoțional și revizuind și articolele scrise de mine mi-am dat seama că se vorbește foarte mult despre cum să prevenim mâncatul emoțional, despre cum să stăm cu noi înainte de a înfuleca acel aliment, înainte de a goli castronul cu chipsuri, pufuleți, popcorn sau orice altceva.

Am pierdut, îmi dau eu seama, ce se întâmplă după sau mai bine zis ce se poate face după.

Conștientizez acum că îndreptând focusul doar pe primul act, pe prevenție, ceea ce facem nu este decât să contribuim la sporirea sentimentelor de vină și rușine de după, care ar putea suna cam așa: Am știut că nu ar fi trebuit, am știut de ce o fac și tot am făcut-o.

Realitatea este că în foarte multe cazuri se va întâmpla asta și un alt adevăr este că la oboseală, stres, atunci când creierul e în panică se va mai întâmpla să cădem în automatisme și să ajungem acolo, la liniștirea prin mâncare. Și nu, nu e un capăt de țară, e un mecanism de apărare care odată demascat vom ști cum să îl gestionăm și mai ales vom ști că atunci când apare ceva nu funcționează așa cum avem nevoie. Practic, va ajunge ca un clopoțel care ne informează că e nevoie să ne uităm puțin în interiorul nostru.

Așadar, ce se întâmplă după ce ai ajuns la fundul castronului sau al pungii, ce poți face în acel moment?

  1. stai cu castronul în mână / punga/ ce a mai rămas, nu-l ascunde / nu-l spăla / nu-l arunca.
  2. stai cu el ca și cum ar avea ceva să îți spună, ca și cum te-ar putea ajuta să înțelegi ceva despre tine.
  3. ascultă ce îți spune sau ce îți reflectă această oglindă.
  4. spune-i rușinii că nu e a ta, pentru că da, rușinea nu e a noastră, ci a celor care ne spun să ne fie rușine de ceva. Rușinea e a noastră dacă noi spunem cuiva să îi fie rușine. Stai puțin cu ideea asta, știu că de multe ori este primită cu mare uimire sau chiar șoc. Îți recomand cărțile: Rușinea la copii și Rușinea.
  5. spune-i vinovăției că ai dreptul să greșești.
  6. gândește-te la ce te-a adus în acel punct în care ai simțit nevoia să te liniștești: ce s-a întâmplat înainte, ce s-a întâmplat în timpul zilei, dacă e o zi în care în trecut s-a întâmplat ceva marcant etc. Probabil aceasta este una dintre cele mai mari provocări, să ne dăm seama ce ne-a activat, ce ne-a apăsat butoanele.
  7. conectează-te cu felul în care te-ai simțit atunci, numește emoția care a fost atât de disconfortabilă pentru tine.
  8. gândește-te la ce te-ar ajuta acum, că ai ajuns la fundul castronului, precum și la ce ai fi putut să apelezi atunci, altceva decât mâncarea.
  9. scrie despre asta, despre proces, pentru a putea reveni acolo.
  10. bucură-te că ai reușit să faci acest proces de auto-analiză.

Faptul că s-a întâmplat nu înseamnă că trebuie să ne pedepsim mai departe. De fapt, tu știi că acesta e cercul în care te prinzi: cauți alinare în mâncare - apare rușinea sau vinovăția cu disconfortul aferent - cauți alinare în mâncare - apare rușinea sau vinovăția cu disconfortul aferent etc.

A te opri și a lua acești pași rând pe rând înseamnă a opri acest cerc, înseamnă a lucra la a deveni mai conștient / ă de procesul tău. Este vorba de exercițiu. Pe măsură ce îl vei face în loc să te învinovățești, vei observa schimbări. Chiar dacă situațiile vor fi diferite, baza rămâne.

Vor apărea și rezultatele mult așteptate. Orice muncă susținută cu răbdare și grijă de emoționalul nostru va da roade la un moment dat.

Te invit să explorezi procesul tău într-un mediu securizant, pe parcursul a 5 săptămâni, în cadrul programului "Emoții și kilograme în plus". În fiecare săptămână vom aborda o altă temă din acest subiect complex. Te las să descoperi informațiile aici:

Te aștept cu drag pentru o experiență de schimbare într-un mod autentic!

Ancuța, psihoterapeut și fondator al programului „Emoții și kilograme în plus”

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este SDF8673.jpg
Cabinet Individual de Psihologie