Începe aici

Mâncatul și părintele care ceartă

Există o asociere între mine și proiectul "Emoții și kilograme în plus". Evident, veți gândi mulți dintre voi, că doar eu l-am dezvoltat. Da, însă mai e și o altă parte a acestei asocieri, anume cea care pune presiune pe cei din jurul meu.

Fără să intenționez asta, uneori mă trezesc în postura unui polițist alimentar în fața cărora prietenii, colegii sau clienții fac glume prin care se scuză pentru faptul că mănâncă un anumit tip de mâncare. În felul acesta se așteaptă ca eu, ca un părinte care dojenește să spun ceva, să îi cert. Uneori chiar primesc direct această invitație însoțită de mesajul "poate așa mă mobilizez și eu".

Îmi dau seama de unde vine asta. Am crescut într-o cultură unde mai ales a fost și este văzut ceea ce nu facem bine, nicidecum ceea ce reușim. Dar e mult mai mult decât atât. Am crescut cu perfecționismul în brațe, din păcate. Orice abatere de la ce ne-am propus ne face să ne simțim dezamăgiți de noi, să punem uneltele jos, să picăm în deziluzie și neputință, așteptând apoi ca un alt tip de părinte, unul bun să vină și să ne salveze sau să ne ghideze.

Din păcate, multe dintre procesele noastre funcționează așa. Când obosim, uneori parcă avem nevoie să vină cineva și să ne ghideze pe pași, să ne spună ce să facem și apoi să revină și să ne întrebe cum ne-am descurcat, poate chiar să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce nu ne-a ieșit.

"Emoții și kilograme în plus" nu este despre tipul și nici măcar despre cantitatea de mâncare pe care o consumăm la un moment dat.

Și desigur, eu nu sunt polițist alimentar și nici nu-mi doresc să fiu.

De aceea, atunci când cineva pare că se scuză sau că îmi dă raportul legat de ceea ce a mâncat, răspund adeseori cu un "Să îți fie de bine!".

Asta pentru că, în primul rând, nu mă simt în măsura de a judeca ceva legat de alimentația celorlalți, în al doilea rând pentru că nu e despre asta, nu e despre faptul că la un moment dat mâncăm ceva caloric, iar în al treilea rând, dacă ai mâncat îți urez sincer să îți tihnească și să nu simți vinovăția sau rușinea de după. Ai mâncat, nu ai comis un păcat, vorba Mihaelei Bilic.

Toți avem mese de excepție, avem sărbători, aniversări, zile în care pur și simplu ne dorim să mâncăm ceva. Dificultatea e dată de acele momente când mâncăm ceva, chiar și un măr, dar mâncăm pentru liniștire.

Dar tot la noi este și cârma în cealaltă direcție, înspre aceea de a ști unde să ne oprim și ce să facem atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am dori. Părintele care dojenește, chiar dacă vocea lui și-a găsit lăcaș în interiorul tău, nu poate face ceea ce azi singur/ă poți face pentru tine.

Nu e extraordinar că azi frâiele vieții noastre sunt la noi? Că noi suntem cei care putem face ce vrem, ce ne place, să ne schimbăm așa cum ne dorim? Nu asta voiam când eram mici, independență și capacitate de decizie?

Iată, astăzi le avem! Haideți să le folosim în beneficiul nostru!

În luna iunie voi facilita programul de 5 săptămâni, "Emoții și kilograme în plus", în cadrul căruia vom avea un modul despre legătura dintre relația cu mâncarea și mesajele transmise sau preluate din familie, modul în care ele ne influențează și ce putem face legat de asta. Puteți găsi mai multe detalii aici:

Te aștept cu drag pentru o experiență de schimbare într-un mod autentic!

Ancuța, psihoterapeut și fondator al programului „Emoții și kilograme în plus”

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este SDF8673.jpg
Cabinet Individual de Psihologie