Mult timp am avut o reținere în a admite că îmi place mâncarea. Aveam impresia că doar recunoscându-mi mie asta, kilogramele vor sări pe mine, se vor depune din nou. A fost un proces să accept și să mă opresc pentru a mă bucura de mâncare, să pun acolo unde îi e locul în viața mea.
Conform studiilor, acțiunile noastre au la bază două motoare: căutarea plăcerii și evitarea durerii. Așa funcționăm, neurologic. Așa am evoluat ca specie. Este în natura noastră să mergem spre ceea ce ne aduce plăcere, ceea ce ne bucură. A nu admite asta e ca și cum ne-am renega o parte din natura noastră.
Să avem pofte, să ne placă mâncarea e firesc, e uman, e parte din noi. Toți le avem și a ne preface să nu sunt acolo, a le înăbuși, nu facem decât să ducem presiunea în altă parte, să devenim mai apatici și treptat să ne îndreptăm spre comportamente nesănătoase. Așa cum am spus de multe ori, tot ceea ce este în noi, nu poate ieși decât prin noi. Într-un mod sănătos sau nu.
Ce e important să știm despre pofte în general și despre pofta de dulce, în particular:
- unele pofte ascund anumite carențe în organism.
- organismul cere unele alimente în situații de "avarie". De exemplu, în perioada pre-menstruală e posibil să ai poftă de ciocolată. Ciocolata neagră are un efect antiinflamator și e posibil ca acesta să fie motivul pentru care corpul o cere. Asta nu înseamnă să mâncăm o tabletă întreagă, desigur. Un alt exemplu este atunci când dormi puțin și creierul are are nevoie de extra combustibil pentru a funcționa. Din nou, e o situație de avarie, de asumare care nu ar trebui să se transforme în obicei.
- nevoia de plăcere. Unele pofte pur și simplu apar, pentru a echilibra chimic creierul nostru, cum ar fi nivelul de endorfine, dopamina și serotonina.
- curiozitate. Știați că avem pofte și din curiozitate? Nu știu dacă știați, dar avem această capacitate de a ne anticipa, de a ne imagina cât de bun poate fi ceva. Sunt sigură că ați experimentat-o în fața unui ambalaj atrăgător.
Când devine pofta ceva nesănătos pentru noi:
- atunci când vine cu sentimentul urgenței. Asta deja ne indică faptul că ne confruntăm cu mâncatul emoțional.
- când nu avem ceva specific în minte, nici nu mai contează ce mâncăm. Asta ne indică faptul că ne confruntăm cu mâncatul compulsiv.
- când pofta persistă zile în șir. Atunci vorbim de un gol de natură emoțională.
Orice ar fi, nu reprimați. Dacă pofta a venit, ea vă spune ceva, ascultați-i mesajul, pentru că vă poate arăta o direcție pentru unde e greu și doare sau pentru unde e nevoie de puțină plăcere.
Atunci când este în regulă pentru noi să amânăm puțin, atunci știm că pofta se manifestă sănătos. De exemplu, am o rețetă de prăjitură în minte și abia aștept să o fac, dar azi și mâine nu am când, deci o programez pentru weekend. Mi-e poftă când mă gândesc la ea, dar știu că va veni și o aștept, fără să simt nevoia să o înlocuiesc cu altceva până atunci.
Poftele sunt bune. Lumea noastră ar fi foarte fadă fără ele, gri, lipsită de bun. Vă doresc să vă fie poftă și să simți plăcere la fiecare masă.
Nu uitați:
- mâncarea e bună
- mâncarea nu e dușmanul nostru
- e firesc și vă doresc să vă bucurați de mâncare. De altfel, cred că dacă am învăța cu adevărat să ne bucurăm de ea, ar scădea mult statisticile legate de tulburările de alimentație.
Sper că am lămurit cât de cât partea aceasta cu poftele. 
Subiectul e amplu și orice completare sau idee din parte voastră e binevenită.
Cu drag,
Ancuța, psihoterapeut și fondator al proiectului „Emoții în farfurie”.
