Începe aici

Copilul nostru e mai dolofan/grăsuț/plinuț. Ce ne sfătuiți să facem?

Copilul nostru e mai dolofan/grăsuț/plinuț. Ce ne sfătuiți să facem?
La nivel mondial, în 2020, 39 de milioane de copii sub vârsta de 5 ani au suferit de obezitate.
Vorbim de cei care au ajuns la un medic și au avut un diagnostic de obezitate, nu și de cei care sunt supraponderali pentru vârsta lor sau de cei care nu au ajuns la medic.
Din păcate, cel puțin, la nivelul țării noastre au fost puține spre deloc campanii de conștientizare în acest sens.

Dar haideți să vedem ce facem atunci când apar astfel de probleme:

  • în primul se apelează la un medic nutriționist care poate face măsurătorile copilului, care va adresa întrebări despre stilul de viață, ce mănâncă, posibile afecțiuni, analize de făcut etc.
  • se apelează la un psihoterapeut pentru ca familia să înțeleagă implicațiile emoționale și să fie sprijinită în proces. 
  • apoi, este important ca familia să fie suportivă, adică schimbările alimentare și în stilul de viață este necesar să fie făcute de către toți membrii familiei. Sună mai simplu decât este, așa că înarmați-vă cu multă răbdare unii pentru ceilalți.

Legat de partea de psihoterapie, care este și aria mea de expertiză, voi face un nou șir de idei:

  • atunci când apelăm la un psihoterapeut, este important de știut că este posibil să lucrăm cel mai puțin cu copilul și cel mai mult cu membrii familiei. Din păcate, deja de aici, multe persoane renunță la terapie.
  • dificultățile copilului, oricare ar fi natura lor, arată că ceva în cadrul sistemului familial din care face parte nu funcționează pentru el.
  • rolul terapeutului nu este să certe sau să dea vina pe părinți, ci suntem acolo pentru a înțelege și a sprijini. Nimeni nu e perfect, nimeni nu vine echipat pentru a fi un părinte fără de cusur. Suntem oameni cu toții, iar terapeuții, sunt probabil, cei mai conștienți oameni legat de imperfecțiunile naturii umane.
  • avem nevoie să lucrăm în echipă cu părinții pentru binele copiilor. Nu se poate altfel.

Posibile cauze din spatele obezității la copii:

  •  un abuz fizic sau emoțional, acasă, la școală sau în comunitate
  • furie reprimată
  • dolii netrăite
  • tensiuni în relația de cuplu
  • un șoc rămas în urma unui eveniment la care copilul a asistat
  • absența părinților: părinți plecați în străinătate, care lucrează prea mult etc. Poate fi vorba de ambii părinți sau doar de unul dintre ei
  • dificultatea părinților de a se conecta între ei și cu copiii altfel decât prin mâncare
  • divorțul părinților
  • supraprotecție din partea părinților sau a bunicilor.
  • decesul unuia dintre frați (copilul inconștient simte nevoia să ocupe spațiu cât pentru doi)
  • copil parentificat. Un copil care ajunge să preia din responsabilitățile părinților pentru frați mai mici. Chiar dacă e mai mic, e tot un copil!
  • sindromul "copilului cuminte" care nu face probleme, dar sistemul lui trebuie să scoată pe undeva, așa că o va face prin obezitate
  • lipsa unei conectări autentice. Uneori pare că facem asta sau știm cum să avem momente de conectare, dar haideți să nu uităm să suntem prima generație cu acces la informații despre componenta emoțională, ceea ce face puțin probabil ca nouă să ne vină natural ceva nu am simțit în copilărie pe propria piele.
Lista poate continua, acestea sunt primele idei care mi-au venit în minte din practica mea.
 

De ce este important să adresăm această dificultate mai bine mai devreme decât mai târziu:

  • ce nu este spus și scos din sistem, se cronicizează, adică mai bine nu are cum să fie pe viitor.
  • copilul suferă de stigmă și poate fi, sau este deja, o victimă a bullying-ului, ceea ce, din păcate, îi poate afecta imaginea de sine pentru întreaga viață
  • lucrurile pot degenera mult înspre adolescență: comportamente deviante, tulburări de alimentație, depresie, anxietate, etc.
  • dacă nu se iau măsuri, dificultățile ar putea continua la vârsta adultă și ar putea avea impact în ceea ce privește imagine de sine, imaginea corporală, sexualitate, alegerea partenerului, tipul de job etc.
Corpul nostru este un barometru emoțional, iar cel al copilului este cel mai autentic.
Relația cu propriul corp pune o amprentă pe noi în toate ariile vieții noastre.
Modul în care ne vedem va avea un impact în tot ceea ce facem.
 
Îmi doresc ca acest articol să ajungă la cât mai mulți părinți și să fie de folos, pentru a avea copii cu o stimă de sine ridicată, cu siguranță în propria persoană și în contact cu propriile emoții. 
 
Haideți să ne facem bine! Dacă ți-a fost de folos, nu uita să îl dai mai departe. 

Cu drag,

Ancuța, psihoterapeut și fondator al programului „Emoții și kilograme în plus

Vrei să ținem legătura? Înscrie-te aici la newsletter.

Dorința mea este să trimit informații valoroase despre emoții, corporalitate și relația noastră cu mâncarea.

Cabinet Individual de Psihologie