Începe aici

Cum ne raportăm la corpul adolescentului

În perioada adolescenței, corpul trece prin foarte multe schimbări.

Din punct de vedere emoțional și comportamental, adolescentul pendulează între stadiul de copil, pe care treptat îl lasă în urmă și stadiul de tânăr adult, spre care se îndreaptă, dar încă nu e acolo, ci este un teren pe care îl tatonează.

Încep să apară întrebări și preocupări tot mai frecvente despre cum arată, despre propriul corp, apar comparațiile și împreună cu ele vin și încercări de modificare a corpului, de a-l face să arate într-un anume fel, respectând anumite standarde.

Corpul este în mod natural într-o continuă schimbare, ceea ce crează disconfort și nemulțumire. Evident, nu? Nici nu te adaptezi bine la o schimbare, că vine alta. Adolescentul nu prea are parte de perioade de așezare în propriul corp și nici din punct de vedere emoțional. Lucrurile se întâmplă parcă grăbit, într-o goană care e greu de înțeles.

Șansele să ne pierdem răbdarea cu ei în tot acest proces sau să vrem să le arătăm noi cum ar trebui să fie lucrurile, sunt unele crescute. Dacă aveți acasă adolescenți, știți deja că nu funcționează. Și cu toate astea parcă ne e greu să ne oprim, nu?

Scriu acest articol pentru noi toți, cei care interacționăm/ne intersectăm cu adolescenții, fie că îi avem acasă, fie că nu.

Felul în care adulții se raportează la corpul lor în această perioadă rămâne cu ei toată viața. Lucrez cu mulți adulți, rămași captivi în perioada adolescenței din punct de vedere al imaginii corporale și a raportării la corp.

Lucrez și cu familii cu adolescenți și văd felul în care se raportează părinții la corpul lor, remarcile pe care le fac etc. Nu e despre a învinovăți, e despre a ne educa noi. Noi, adulții. Căci doar așa putem face să ne fie nouă puțin mai ușor pentru a-i ajuta și pe ei să le fie puțin mai lin procesul.

Ce remarci sunt permise legate de corpul adolescentului? Niciuna.

Orice remarcă, fie ea etichetată ca fiind pozitivă sau negativă, nu ajută. A-i spune că a mai slăbit, că îi stă mai bine așa sau dimpotrivă, că ar trebui să mai dea jos pune o presiune nenecesară pe imagine. De ce este nenecesară? Tocmai pentru că al lor corp e în continuă schimbare, încă nu s-a așezat la o anumită formă, ca să spunem așa. Și chiar de s-ar fi așezat, tot nu ajută aceste remarci.

Ce e sănătos să facem:

1. Propriul exemplu. Adică să încep să mă întreb legat de stilul meu de viață/al nostru ca familie:

  • Ce vede adolescentul în comportamentul meu/al nostru din punct de vedere alimentar?
  • Cum stăm noi la capitolul mișcare și activități în aer liber?
  • Eu cum/dacă/când mă privesc în oglindă?
  • Ce mesaje am eu despre propriul corp? Dar despre corpul partenerului? *nu trebuiesc rostite cu voce tare, se aud oricum.

2. Preocuparea față de sănătate înainte de toate. Are comportamente nesănătoase? Încearcă să îi fii alături punând focus pe cât e de importantă schimbarea pentru sănătatea lui/a ei, nu pentru estetic.

3. Normalizează diferențele corporale și particularitățile pe care fiecare corp le are. Suntem structural, scheletic ca să spun așa, diferiți.

4. Nu face remarci la adresa altor persoane legate de corp. Nu e nevoie să îi fie adresate direct, își va lua mesajele și din felul în care ne raportăm la ceilalți.

5. Vorbiți despre schimbările specifice etapei de viață. Folosește-te de cărți, filme, documentare, specialiști, ateliere etc.

6. Povestiți despre sexualitate. De ce este importantă? Pentru că apar schimbările corporale și hormonale, fanteziile, dorința sexuală etc. Adică natura își urmează cursul. Nu e nimic rușinos, nu e nimic greșit să lucrăm la partea de informare. Ei o vor face oricum din alte medii. Haideți să oprim educația sexuală prin pornografie și să le oferim noi sau să apelăm la specialiști care să îi echipeze cu informațiile de care au nevoie pentru a ajunge să aibă o atitudine și ulterior, o viață sexuală sănătoasă.

7. Pentru părintele de sex opus: informează-te despre cum ar trebui să fie interacțiunea cu adolescentul în funcție de diferitele vârste. La adolescență, nu putem vorbi la general. Există un tip de adolescență la 14 ani, unul la 16 ani și altul la 18 ani. Relația cu părintele de sex opus va influența major modul în care vor decurge lucrurile în viața adultă.

8. Lucrul împreună. Adică să lucrăm ca parteneri din aceeași echipă pentru binele copilului. Știm asta, auzim des, lucrăm rar cu adevărat la. E poate mai important decât multe altele: deschiderea partenerilor de a lucra la ei, împreună, pentru a fi acolo pentru copil/adolescent. Da, chiar dacă există o separare sau un divorț.

Foarte important de menționat este că în adolescență se instalează premisele sau chiar direct, tulburările de alimentație. Terenul, din păcate, este foarte fertil pentru ele. De aici am plecat cu ideea pentru acest articol, din lucrul meu alături de familii ai căror copii se confruntă cu aceste dificultăți.

Astăzi pot să vin în întâmpinarea voastră cu un instrument care să vă ajute în lucrul cu adolescenții, fie că sunteți specialiști, fie că sunteți părinți: setul de cartonașe "Emoții în farfurie. De ce mănânci când mănânci?". O mare parte dintre ele invită la explorarea legată de imaginea corporală și de relația cu propriul corp.

Cu drag,

Ancuța, psihoterapeut și fondator al programului „Emoții în farfurie”.

Dacă vrei să primești săptămânal un email de la mine care să te ajute în procesul tău, te invit să te înscrie-te aici la newsletter.

 

Cabinet Individual de Psihologie