Începe aici

Importanța setării unor obiective sau intenții la început de an

Există acest obicei ca la început de an să ne setăm obiective sau intenții pentru anul care tocmai începe. Despre această practică sunt păreri pro și contra. Facem sau nu facem? Sunt și multe glume pe seama acestei practici, cum ar fi ne mutăm obiectivele de pe anul trecut pe anul acesta, pentru ca să fie ușor să călătorească spre foaia de anul viitor. Eu vă voi povesti astăzi despre de ce să faceți asta. Există o funcție a creierului nostru capabilă să anticipeze evenimente, care practic ceea ce face este să ne transpună în viitor, să ne permită să facem scenarii, chiar să trăim parte din emoțiile pe care le anticipăm că le vom trăi atunci când acele eveniment vor avea loc. Este un fel de călătorie în timp pe care creierul nostru ne-o facilitează. Fascinantă mașinărie, nu-i așa? În cartea "Creierul, povestea noastră", de Daniel Eagleman, autorul povestește despte un pacient căruia i-a fost afectată această funcție a creierului și despre cât de searbădă părea viața lui, cât de neutru era atunci când i se spunea că urmează să călătorească pe o plajă însorită, de exemplu. Asta pentru că nu mai putea călători cu mintea acolo, dar cel mai dureros era că asta îl menținea și într-o stare de tristețe continuă, pentru că îi dispăruse speranța, care este și ea legată de capacitatea noastră de a ne conecta cu ceva ce s-ar putea întâmpla la un moment dat.

Obiectivele ne ancorează, ne dau o structură și o direcție, iar intențiile ne dau speranță și dorință de explorare.

Cum sună o intenție?

  • Anul acesta îmi propun să fiu bine cu mine, să îmi aloc timp pentru mine.
  • Anul acesta vreau să călătoresc.

Cum sună un obiectiv?

  • Anul acesta îmi propun să slăbesc 10 kilograme.
  • Anul acesta vreau să merg în Irlanda în concediul de vară.

Practic, intenția este mai degrabă o dorință, iar un obiectiv înseamnă a merge mai specific și mai măsurabil cu această dorință. 

E mai indicat să mergem pe una sau pe alta dintre cele două variante? Nicidecum. Ele se susțin foarte bine. De exemplu, la intenția îmi doresc să aloc mai mult timp pentru mine, se pot alătura obiectivele "La ora 18.00 am închis laptopul" sau "În fiecare seară vreau să meditez 20 de minute". Ele pot fi legate sau nu. Pot exista intenții și pot exista obiective sau pot exista obiective specifice pentru o anumită intenție. 

Ceea ce este important este să faceți asta, să nu renunțați la voi, la ce vă doriți pentru voi, chiar dacă este un copy-paste al obiectivelor de anul trecut. Dacă încă nu ați ajuns acolo, înseamnă că sunteți pe drum. A fost un an în care cu siguranță ceva ați reușit să faceți, să mergeți înainte, să o scoateți la capăt. E un nou început și vi-l doresc să fie cu multă speranță!

Cu drag,

Ancuța, psihoterapeut și fondator al programului „Emoții și kilograme în plus”

 

Cabinet Individual de Psihologie