Începe aici

Știu deja ce am de făcut, dar nu funcționează

În ultimii 6 ani am lucrat cu sute de persoane care se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește relația cu mâncarea.

Cele mai frecvente trei fraze pe care pe aud sunt:

  • Știu deja ce am de făcut, dar nu funcționează
  • Slăbesc și revin de unde am plecat sau mai rău, pun mai mult
  • Pur și simplu nu știu ce să mai fac

Toate aceste fraze mă invită să fac eu ceva, ca un soi de salvator, ca un om care are soluția magică, cea care va funcționa, care asta face, deci sigur știe ce trebuie făcut pentru a avea succes pe termen lung. Din păcate, în cultura noastră și nu numai, căutăm un părinte atotștiutor, o autoritate care să ne spună ce avem de făcut, un fel de guru. Asta pentru că venim dintr-o cultură în care componenta emoțională nu primea atenție, nu se vorbea despre și deci, ca și copii, ne-au fost ignorate multe nevoie emoționale. Asta face să nu mai avem răbdare cu noi, să vrem totul aici și acum și să ne înfuriem dacă nu primim pe ceilalți, pe noi, pe corpul nostru.

Dar pentru că schimbarea vine din interior spre exterior, îți lansez o invitație:

  • Cum e pentru tine să ai răbdare cu tine?
  • Cum ai experimentat răbdarea în viața ta?
  • Cine nu a avut răbdare cu tine ?
  • Cine a avut răbdare cu tine?
  • Cum e pentru tine să preiei cârma vieții tale?

Suntem expuși la atât de multă informație despre ce avem de făcut, încât știm ce avem de făcut. Știm la nivel rațional, pentru că înțelegem pe limba noastră ce scrie acolo. Asta înseamnă să știi, să ai informația. Dar de la a ști la a integra ce înseamnă, cum se aplică în viața ta, a sta cu emoțiile tale, a lua o foaie și un pix în mână și a-ți face un plan, e cu totul altă poveste. Acum câțiva ani, când am început cu aceste programe, ideea că există o relație între mâncat și emoții, era un fel de SF, dar acum știm, studiile o arată, sunt specialiști în domeniu, sunt medici nutriționiști care au adoptat o abordare psiho-nutrițională, adică una care să ia în calcul și componenta emoțională. Totuși, rata obezității este în creștere. Se preconizează, că în acest ritm, în 2050, peste 50% din populația lumii va fi obeză. Peste 50%! Obeză, nu supraponderală! Ce înseamnă toate astea? Înseamnă că e important să începem să acționăm spre bine nostru. Cum? Cu pași mici.

Ce a funcționat pentru clienții mei și poate funcționa și pentru tine dacă aplici ce scrie/spune aici:

  • Descarcă jurnalul alimentar și emoțional și intră gratuit în programul de 3 luni pe email, "De la conștientizare la schimbare". Te va ajuta să te observi conștient.
  • Conectează-te la corpul tău. În orice faci, cu orice te confrunți, nu ai cum să dai greș dacă pleci de aici, dimpotrivă. Acesta este și ar trebui să fie punctul de start în orice îți propui să faci. Am scris aici despre asta și desigur, îți recomand cu mare drag programul "Acasă, în corpul meu".
  • Hai în comunitatea "Emoții și kilograme în plus", pentru extra-suport în procesul tău.
  • La finalul unei zile/săptămâni, oprește-te și notează sau discută împreună cu familia ce a mers bine în acea zi/săptămână și ce v-a plăcut.
  • Fă mișcare, ieși în natură, indiferent de anotimp. Face minuni la trup și la suflet.
  • Întreabă-te ce înseamnă pentru tine, specific, să fii bine cu tine. Fă o listă cu ideile și revino asupra lor, din când în când.
  • Înconjoară-te de informații care îți fac bine. Se întâmplă multe lucruri grele în jurul nostru. Așa a fost dintotdeauna, doar că oamenii nu aveau Internet pentru a fi la curent cu ele. Protejează-te de ceea ce nu poți schimba. Mai degrabă încearcă să faci puțină lumină în jurul tău, începând cu tine.

Ce spui? A venit momentul să treci la cârma vieții tale și să aplici ce e bine pentru tine?

Cu drag,

Ancuța, psihoterapeut și fondator al programului „Emoții și kilograme în plus”

Cabinet Individual de Psihologie