Începe aiciTot timpul trecem prin schimbări, fie că sunt unele voite sau nu, fie că sunt mai mici sau mai mari. Schimbările sperie prin natura lor, aceea de aducătoare de nou. Ne e teamă că poate nu vom mai fi la fel, că poate ne vom pierde o parte din identitate, iar aceste gânduri nu ne ocolesc, oricare ar fi profesia sau abordarea noastră. E acea străfulgerare care trece prin stomac, chiar dacă o schimbare ne entuziasmează și ne bucură. Oricum ar fi, ea vine cu ceva altfel la pachet, ceva ce nu am trăit până atunci.
Emoții și kilograme în plus a pornit ca o scurtă întâlnire pe care am avut-o într-o dimineață de sâmbătă cu persoane interesate de subiect. Mi-am dorit să împărtășesc și cu alți oameni ceea ce eu descoperisem pe propria mea piele sau mai bine spus, îmi doream să dau speranță și totodată să povestesc despre faptul că ceea ce am fost învățați despre diete nu e grești, dar e incomplet.
Curajul vine din frică și o să vă povestesc cum mi se aplică mie acest lucru.
Am fost mereu interesată de diete, de cure și tabere de detoxifiere, de cărți despre diete, de modalități eficiente și miraculoase de a slăbi, dacă s-ar putea peste noapte, fără efort și cu mâncare multă și nesănătoasă în farfurie, la orice oră din zi și din noapte.
Și la final, să mai fiu și tonifiată, toată numai fibră. Ei bine, asta da poveste de peștișor auriu.
Din păcate, până acum nu am găsit metoda miraculoasă. De o găseam, deja era mare tam-tam pe subiect și sigur mă și îmbogățeam în scurt timp.
Realitatea este că nu merge cu miracole, pur și simplu nu merge...și nici cu diete.
Am încercat de-a lungul timpului destule, multe, foarte multe.
Astăzi cântarul mi-a arătat mai puțin cu 32 de kilograme. Am reușit după 1 an și 2 luni să ajung la greutatea mea normală.
Le-am pus ușor, mult prea ușor.
Sedentarismul, mai mult mașina și mai puțin bicicleta, mai multă indulgență față de ceea ce mâncam, multe scuze, multe emoții rămase și neexprimate și așa mai departe.
