Începe aiciÎn perioada adolescenței, corpul trece prin foarte multe schimbări.
Din punct de vedere emoțional și comportamental, adolescentul pendulează între stadiul de copil, pe care treptat îl lasă în urmă și stadiul de tânăr adult, spre care se îndreaptă, dar încă nu e acolo, ci este un teren pe care îl tatonează.
(mai mult…)Pierderea de kilograme este întâmpinată cu bucurie, firească, de altfel, dorită. Până la urmă, este o eliberare în urma unui proces susținut și deloc ușor, pentru cine a trecut sau trece prin asta.
Cu toate acestea, este totuși o pierdere, una pe care corpul o resimte și pe care are nevoie să o integreze. Nu mai este ce a fost, nu se mai simte cum s-a simțit.
Învățăm despre lume și despre noi prin explorare, prin curiozitate.
Așa am învățat totul.
Uneori, în drumul spre explorare apar pericole, reale sau imaginare, sau apare eșecul. Fără încurajare din exterior, copilul devine precaut în a mai explora sau pe unele zone chiar nu mai explorează deloc.
Acum mai bine 6 ani, în urma unui incident, am conștientizat ceea ce era evident de ceva timp: că ajunsesem la cea mai mare greutate la care fusesem vreodată.
Acela a fost declicul meu, momentul meu de "Până aici".
Mi-am dorit ca de data aceea să reușesc și să nu mai ajung înapoi sau nici măcar pe aproape. Îmi era însă clar că dacă vreau asta, atunci e nevoie să procedez altfel decât am făcut până atunci. Era evident că începând o nouă dietă și obosindu-mi corpul la sală m-ar fi trecut, încă o dată, prin același ciclu.
Am căutat grupuri de suport pentru persoanele care se confruntă cu dificultăți în relația cu mâncarea, dar nu am găsit. Poate că astăzi le vedem ca pe o normalitate, dar atunci erau un fel de SF. Așa că am început să merg la terapie, să citesc studii și cărți, să mă conectez la corpul meu, pe scurt să mă privesc în oglindă, pe interior și pe exterior.
Un an mai târziu și 32 de kilograme mai puțin, m-am gândit că poate ar ajuta ca și alte persoane să cunoască faptul că lipsește o componentă din toată povestea: cea emoțională. Așa a apărut primul workshop "Emoții și kilograme în plus". Oamenii nu doar că au fost interesați, dar și-au dorit mai mult. Așa am început să facilitez primele grupuri de susținere din România pentru persoanele care se confruntă cu dificultăți în relația cu mâncarea.
Au urmat apoi evenimente în mai multe orașe din țară și, treptat, workshopul a devenit proiectul "Emoții și kilograme în plus", sub umbrela căruia am facilitat zeci de evenimente în ultimii 6 ani.
Prin intermediul acestuia am învățat atât de multe despre mine și despre oamenii pe care i-am însoțit în proces, despre complexitatea relației cu mâncarea, despre asemănările și diferențele noastre, ale celor care se confruntă cu această dificultate.
Treptat, am ajuns să lucrez cu adolescenți, cu familii, cu persoane care se confruntă cu mâncatul emoțional, dar și cu persoane care nu au kilograme în plus, așa că anul trecut am ajuns la o concluzie care de ceva timp se așezase în mintea mea: proiectul s-a extins spre noi direcții și vreau să îi susțin creșterea.
"Emoții în farfurie", o denumire pe care am îndrăgit-o încă de când s-a cuibărit pentru prima oară în gândurile mele, este noua umbrelă a programelor pe care le veți găsi aici pentru:
Practic, proiectul se deschide și face loc pentru noi direcții și, mai ales, pentru a aborda nevoi mai diverse legate de relația cu mâncarea.
Sunt aici, ca de fiecare dată, să vă răspund la întrebări.
Aștept cu tot dragul și curiozitatea impresiile și reacțiile voastre, oricare ar fi ele.
Pentru cei care sunteți pentru prima oară aici, vă invit să treceți pragul cu încredere, să vă abonați la newsletter și să vă alăturați comunității noastre online.
Eu sunt atât de pregătită pentru acest nou capitol și VĂ MULȚUMESC vouă, celor care m-ați lăsat să văd atâtea părți vulnerabile din voi, m-ați ajutat să vă înțeleg și să vă ghidez în proces.
Mereu am simțit că acest proiect este nu doar al meu, ci și al vostru, al celor care sunteți aici.
Cu tot dragul,
Ancuța
De-a lungul anilor în care am lucrat cu persoane care se confruntă cu dificultăți în relația cu mâncarea, am întâlnit și multă reactivitate, multă presiune și multă nerăbdare. Cel mai frecvent, în astfel de cazuri, aud ce am scris în titlu: Teoria o știu și eu. Spune-mi ce să fac! sau Ești al patrulea terapeut la care vin și tu cu asta te ocupi. Dacă nici aici nu merge, măcar știu că am făcut tot ce am putut, sau Mie nu-mi place să particip la chestii din astea de grup, programe sau grupuri de susținere. (mai mult…)
Există acest obicei ca la început de an să ne setăm obiective sau intenții pentru anul care tocmai începe. Despre această practică sunt păreri pro și contra. Facem sau nu facem? (mai mult…)
"Mi-e poftă de ceva dulce."
"Parcă aș mânca ceva bun."
"Mmmm, de când n-am mai mâncat așa ceva! Mi-era super poftă."
Lista poate continua și avem o multitudine de expresii care să descrie ce înseamnă o "poftă". Avem și o multitudine de moduri de a o exprima, chipul nostru se luminează, ochii devin parcă mari, apare un mare entuziasm, ca atunci când ne vine o idee genială. Asta ca să vă dați seama cam ce se întâmplă la nivelul creierului nostru.
Probabil vă este cunoscută această idee, conform căreia uneori, oamenii mănâncă din plictiseală.
Este o idee care e posibil să o fi vehiculat și eu prin programele mele de-a lungul timpului. Îmi dau seama acum că mereu îmi dădea ceva cu virgulă, așa că am început să explorez mai mult alături de clienții mei ce înseamnă acest mâncat din plictis.
Dar să le luăm pe rând.
(mai mult…)Sentimentul de vină după ce ai consumat o cantitate mare de mâncare sau doar una de care nu aveai nevoie, chiar dacă nu e mult cantitativ, probabil că îți este cunoscut. De aceea ai ajuns aici și mă bucur că ai deschis acest articol, pentru că știu cât e de important să cunoaștem ce se întâmplă în interiorul nostru și de ce unele lucruri se întâmplă așa și nu altfel.
(mai mult…)
